Analiza de risc la securitatea fizica- domeniu nou

       Evaluarea riscului la securitatea fizică, este un domeniu de activitate nou pentru obiectivele care nu fac parte din cele considerate de interes strategic sau aparținând infrastructurii critice, necesitatea acestuia derivând din implementarea standardelor privind managementul riscului. Menționez că prin specificul activității pe care o desfășor în mod curent am efectuat astfel de analize pentru obiective de interes strategic, înainte ca acestea să devină obligatorii și pentru celelalte categoriile de instituții.

Analiza de risc la securitatea fizică și revizuirea acesteia se execută în conformitate cu prevederile legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, H.G. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 și  Instrucţiune 9/2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităţilor ce fac obiectul Legii nr. 333/2003, și are caracter obligatoriu pentru toate categoriile de obiective.

Scopul final al analizei de risc/revizuirii este de a găsi un echilibru economic între impactul riscului asupra organizatiei și costurile de punere în aplicare a măsurilor de prevenire și protecție. De asemenea analiza de risc vă ajută să cunoașteți nevoile reale de securitate fizică ale societății dumneavostră, pentru a avea o imagine de ansamblu în relația cu societățile licentiate de pază sau de instalare a sistemelor de securitate, pe care le-ați putea angaja pentru efectuarea de diverse servicii specializate.

Leave a Comment

Scroll to Top